Moartea Seniorului

Sa nu uitam ca in 11 noiembrie 1995 a murit Corneliu Coposu. Anul acesta s-au implinit 15 ani de la moartea sa. Aveam 16 ani cand a murit si tot atunci am constientizat pentru prima data ce a insemnat cu adevarat comunismul si tragediile care s-au intamplat atunci.

Imi aduc aminte ca am luat un 10 cu felicitari de la profu’ de istoire datorita unui eseu despre viata si personalitatea Seniorului. Eram atat de impresionata, incat am fost hotarata un timp sa dau admitere la Facultatea de istorie.

Anul acesta mi-a adus aminte de acest eveniment Liviu Mihaiu, la Guerrilla. Pacat.

in poza: inchisoarea de la Sighet


read more

Suflet de copil

Astazi o fetita mica mica mi-a oferit o frunza. In schimb, eu i-am daruit un ursulet. Pentru o clipa inocenta ei m-a facut sa scot limba. M-a dojenit. Am plecat ochii si mi-am cerut iertare.


read more

La teatru

E duminica, e teatru. Aseara, impreuna cu o prietena, am primit 2 bilete  la teatru. Multumim, Richard.

Asa ca astazi, de la ora 18.00, la Sala Mare a Teatrului National Timisoara merg sa vad Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică, un spectacol regizat de Radu Afrim.

O dupa-amiaza de duminica placuta va doresc!



read more


read more

E narav ori ba?

Cu totii avem vicii. Pasiuni. Dependente. Slabiciuni. Naravuri.

Lucruri fara de care nu putem functiona. Sentimente fara care nu putem trai. Obiceiuri proaste. Obiceiuri bune. Toate astea amestecate, puse la un loc. Unele ciudate.  Altele firesti, normale, comune tuturor muritorilor.

Eu, de exemplu, daca nu-mi satisfac „naravul” de a merge o data la cateva luni cu trenul, intru intr-o stare ciudata de agitatie si depresie. De obicei, acest narav este asociat cu dorinta de a merge acasa.

Asa ca, indiferent de vreme, conditii materiale, profesionale, etc. etc, e musai ca eu, din cand in cand, sa ma urc in tren si sa indeplinesc tot ritualul drumului care ma duce spre casa. Incep prin a intra intr-o stare de agitatie, vorbesc mult, neatent si repede.  Ajunsa in tren, cu castile in urechi, imi place sa privesc lumea, sa ma uit pe geam si sa citesc. Daca s-ar putea, toate in acelasi timp.

Cum in drumul meu spre casa stationez in Bucuresti pentru cateva ore ( sau zile, depinde de interese), obisnuiesc sa beau o cafea buna buna in Gara de Nord si sa ma plimb printre oamenii care pleaca in diferite directii necunoscute mie. E un sentiment ciudat si placut in acelasi timp sa participi la forfota unei lumi straine. ( de obicei in Gara de Nord ajung noaptea, cand misterul e in toi).

V-ati prins, da? A venit vremea sa iau o doza puternica de calatorit. Si maine asta voi face…

Dar voi, dragilor, ce pasiuni ciudate aveti? Sa nu va fie rusine sa mi le impartasiti.


read more

Doua dintr-o lovitura

Ieri a fost o dupa-amiaza frumoasa de toamna. Dupa-amiaza pe care am petrecut-o, spre sfarsitul ei, in sala de cinema. 5 ore de film in sala neincalzita a Cinematografului Studio din Timisoara. A fost o ambitie, ambele filme ruland pentru ultima data.

Primul, Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, mi-a pus vointa si rabdarea la grea incercare. Dar am rezistat, zic eu, eroic, cu 2 pauze de tigara si iesit mai repede la final. Dureaza mult si nu i-am gasit capul si coada. Norocul meu ca am trait un pic in acea perioada ca sa pun cap la cap evenimentele.  Dar ma gandesc ca e voit facut asa, nu ma mai plang.

Al doilea film, Marti, dupa Craciun a fost dureros. Foarte bine jucat, cu imagini si momente familiare si familiale, ce sa zic, meditatia de dupa creeaza cosmaruri.

Una dintre cele mai profunde scene mi s-a parut cea in care sotul ii aprinde tigara sotiei, dupa episodul in care si-a marturisit iubirea pentru amanta si reactia sotiei. O scena incarcata de duiosie, resemnare si neputinta.

Cei din sala au hohotit, nu ma intrebati de ce.


read more

November mood

The National-  Mr. November


read more